Se afișează postările cu eticheta carne. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carne. Afișați toate postările

5 septembrie 2012

Salată de legume cu piept de pui şi telemea

Ingrediente:

- 2 castraveţi mici
- 2 roşii
- 1 ceapă mică
- 100 g piept de pui
- 100 g telemea de vacă
- sare, piper, oţet, ulei de măsline

Mod de preparare:

Se taie legumele, după preferinţe.
Pieptul de pui se taie bucăţele, se condimentează cu sare. piper şi boia, etc. Se încinge bine o tigaie de teflon şi se adaugă puiul. Se lasă aproximativ 10 minute, se mai întoarce de pe o parte pe alta din când în când. (puteţi prăji pieptul de pui în puţin ulei)
Se amestecă legumele, se condimentează, se asezonează.
Deasupra salatei se adaugă telemeaua fărâmiţată şi pieptul de pui bucăţele.
Poftă bună!


Ciorbă spaniolă







Ingrediente:

- 200 g boabe mazăre
- 200 g ciuperci (eu am pus dovlecel pentru că nu am avut ciuperci)
- 1 morcov mare
- 1 rădăcină de pătrunjel
- 1/2 ţelină mică (eu nu am avut, am pus 1 ardei roşu)
- 300 g piept de pui
- 300 g ficat de pui
- 200 ml frişcă pentru gătit (eu am pus iaurt)
- 1 ceapă mare
- zeamă de lămâie
- sare, piper, tarhon
- 2 L de apă

Mod de preparare:

Se taie legumele mărunt, în funcţie de preferinţe.
În puţin ulei (sau apă), se pun la călit ceapa şi pieptul de pui tăiat bucăţele. Se lasă aproximativ 5 minute, iar odată ce carnea şi-a schimbat culoarea, se adaugă celelalte legume, sare şi piper; se acoperă cu un capac şi se mai lasa aproximativ 2 minute.
Se adaugă peste ele 2 L de apă, se pune capac peste oală şi se lasa să fiarbă, la foc mediu.
După ce carnea a fiert, iar legumele s-au înmuiat, se adaugă şi ficatul de pui (eu l-am fiert puţin înainte pentru că atunci când fierbe lasă o spumă neagră foarte urâtă; aşa că ficatul l-am fiert separat, am spumat apa şi l-am adăugat bucaţi peste ciorbă, spre final).
După ce am adăugat şi ficatul, se mai lasa pe foc aproximativ 5 minute.
La final, se stinge focul.
Se ia iaurtul peste care se adugă 2-3 linguri de ciorbă fierbinte, se amestecă bine şi se toarnă în oală.
Se toacă mărunt tarhonul (sau tarhon uscat) şi se adaugă; se condimentează din nou, dacă este necesar. Se adaugă zeamă de lămâie după gust.




Tartă cu mazăre

Ingrediente:

- 1 blat pentru tarte (200 g faină, 100 g unt, 1 ou, sare )
- 4 ouă
- 1 ardei gras roşu
- 200 g mazăre
- 150 g şuncă presată (în loc de telemea, puteţi adăuga smântână - 5 linguri)
- 100 - 150 g telemea de vacă
- sare, piper


Mod de preparare:
Înainte de toate, se prepară aluatul: se amestecă făina, sarea cu untul aflat la temperatura camerei (cu vârful degetelor) până când compoziţia devine nisipoasă. Se adaugă oul şi se frământă timp de cel puţin 10 minute, până aluatul devine omogen. Se formează o bilă, se înfăşoară în folie alimentară se lasă la rece cel puţin 30 de minute.

Se scoate de la frigider, se întinde pe blatul de lucru, se presară cu făină. Se aşează în tavă, se înţeapă cu o furculiţă şi se dă la cuptor aproximativ 10-15 minute.


Mazărea se fierbe împreună cu ardeiul tocat mărunt şi se lasă la scurs.
Ouăle se bat bine, se adaugă şunca presată taiată mărunt, telemeaua fărâmiţată şi legumele fierte. Se condimentează şi se aşează peste aluatul care a stat la cuptor.
Se introduce dinnou la cuptor aproximativ 30-40 de minute, pănă când compoziţia de ouă se coace uniform.




21 august 2012

Salată de legume cu piept de pui şi dressing de iaurt

Ingrediente:

- 1 bucată piept de pui
- 2 castraveţi mici
- 1 ardei roşu
- 1/2 iaurt mic
- sare, piper, busuioc

Mod de preparare:

Pieptul de pui trebuie să fie fiert sau făcut pe grătar.
Legumele se taie felii.
Se pune totul într-un bol, se amestecă, se adaugă iaurtul, condimentele şi .. gata! :))
Ce să mai mănânci pe căldurile astea? că parcă nu ai pofta de nimic.

Bună salata, nomnomnom. :P


7 august 2012

Ciorbă cu cremvurşti

Mdaaaa, există şi aşa ceva undeva pe acest Pământ! :)) Aşa că am zis sa încerc şi eu... si tare bunăăăă a mai fost.

Ingrediente:

- 1 ceapă
- 1 ardei roşu
- 2 cartofi
- 1 morcov (nu am pus)
- 1/2 dovlecel (nu am pus)
- 3-4 cremvurşti
- 200 g iaurt (reţeta iniţială propune smântână)
- 1 gălbenuş
- sare, piper, tarhon, pătrunjel
- zeamă de lămâie/oţet





Mod de preparare:

Legumele se taie mărunt.
În putin ulei se pun la călit ceapa, morcovul şi ardeiul. Se lasă aprox. 3 minute, după care se adaugă 1 L de apă. Se lasă să fiarbă 20 de minute.
Apoi se adaugă cartofii şi dovlecelul şi se mai lasă la fiert aprox. 10 minute.
Între timp se fierb separat cremwurştii, cam 5 minute. Eu am avut 2 cremvurşti şi un polonez :P haha. Daaa, se fierb şi se lasă la răcit. Se taie cubuleţe, feliuţe, bulinuţe, cum vreţi... şi se adaugă peste ciorbiţă.
Se lasă pe foc până când legumele sunt fierte bine.
La final, se dă focul mic mic mic. Gălbenuşul se freacă cu iaurtul/smântâna şi se adaugă peste ele puţină ciorbă, cât să se aducă la aceeaşi temperatura... amestecăm bine şi turnăm peste ciorbă.  Se adaugă sare, piper, tarhon, busuioc etc. Se mai lasă puţin pe foc şi gata....


Se acreşte cu lamâie sau oţet. E surprinzător de bună.
În locul cremvurştilor se pot folosi cârnăciori afumaţi, desigur.. sau kaiser, bacon... orice afumătură cred că merge de minune.

Pofta bună!


6 aprilie 2012

Ouă în stil mexican

Am găsit reţeta asta într-o revistă şi am făcut-o împreună cu sora mea într-o duminică. :) Este foarte gustoasă şi puţin picantă.


Ingrediente:

- 4 cârnaţi subţiri picanţi
- 1 conservă de porumb
- 2 ardei capia
- 1 ceapă
- 2,3 roşii
- 1 praf de chilli
- sare
- 4 ouă


Mod de preparare:

Se taie ceapa mărunt, la fel se face şi cu ardeii şi roşiile. Cârnaţii se taie felii.
Cârnaţii se pun la călit în puţin ulei, se lasă câteva minute până se perpelesc puţin. Se adaugă ceapa, ardeii şi porumbul şi se mai lasă pe foc aproximativ 2 minute, amestecând din când în când. Se adaugă apoi şi roşiile, se condimentează cu sare şi  praful de chilli şi se mai lasă la călit în jur de 4 minute.
Când toate aromele s-au întrepătruns şi ingredientele s-au înmuiat puţin, se mută totul din tigaia în care am prăjit, într-un vas pentru cuptor. (pentru că noi nu avem tigaie cu mâner care se poate desprinde :P)
Odată pusă compoziţia de mai sus în tavă/vas de yena, se fac 4 adâncituri şi se sparge câte un ou în fiecare dintre ele.
Se dă la cuptor până s-au copt ouăle, adica în jur de 10-15 minute, depinde cât de tare vreţi să fie gălbenuşul.

Picant si bun de tot! :D


Piept de curcan şi morcov la cuptor


Ingrediente:

- 4-5 felii de piept de curcan
- 2 morcovi
- sare, piper
- oregano
- 1 pahar mare de apă

Mod de preparare:

Se spală carnea, se condimentează.
Se curăţă morcovul, se taie felii şi se aşează jumătate din cantitate într-un vas de yena.
Carnea se aşează pe patul de morcov, iar pe deasupra se mai presară câteva felii tot de morcov.
Se adaugă apa si se bagă la cuptor aproximativ 30-40 de minute.

E minunat pieptul de curcan, atât de fraged! Se poate pune şi ţelină. (pentru cei care nu vor să scape de niste kg, chiar şi cartofi)

(reţetă pentru Dukan)

Ficăţei cu sos de roşii la cuptor

A fost comandă specială şi m-am supus. :P


Ingrediente:

- 1 cutie de ficăţei de pui
- 1 ceapă
- 5 căţei de usturoi
- 1 conservă de sos de roşii cu busuioc (sau bulion pe care îl amestecaţi cu 2 linguriţe de busuioc uscat)
- sare, piper
- apă

Mod de preparare:

Se spală şi se curăţă bine ficăţeii de pui, apoi se sărează si piperează. Ceapa se taie fâşii, usturoiul feliuţe.
Se pune totul într-un vas de yena, se adaugă sucul de roşii şi se amestecă. Se adaugă  apă (sau vin cu apă).
Se bagă la cuptor la foc mediu aproximativ 30 de minute. Ficăţeii se vor fierbe mai întâi, apoi apa se va evapora şi ei se vor rumeni puţin.

Acest fel de mâncare a fost făcut fără ulei (pentru dieta Dukan), dar se poate adăuga puţin dacă doriţi.
Am servit ficăţeii cu murături. Se poate adăuga şi garnitură dacă doriţi.

Muşchi de porc şi cartofi la cuptor

Avea cineva din familie poftă de friptură de porc, aşa că am făcut-o cum am nimerit şi pare-mi-se nu am nimerit prea bine că am uscat-o puţin, da puţin de tot! :P Tot s-a mâncat pe nerăsuflate.



Ingrediente:

- 3 cartofi
- 3 bucăţi mari de muşchi de porc
- 1 pahar mare cu vin
- 1/2 pahar cu apă
- sare, piper, cimbru

Mod de preparare:

Pentru că nu am vrut să mă complic, dar nici să prăjesc carnea în ulei sau unt, am decis să o fac la cuptor.
Am spălat carnea, am bătut-o bine să se subţieze puţin şi să se frăgezească, am sărat-o şi piperat-o, am adăugat şi puţin cimbru iar apoi am pus-o într-un vas de yena pe un pat de cartofi.
Am adăugat paharul de vin amestecat cu apă şi am bagat la cuptor.
Sincer, nici nu mai ştiu cât am lasat-o acolo, la un moment dat am şi uitat de ea, dar am scos-o când mi s-a părut mie că e făcută şi când cartofii se înmuiaseră :)) să zic vreo 40 de minute la foc mai mediu aşa.
În timp ce friptura se făcea în cuptor, eu am decongelat un mix de legume şi l-am călit în puţin unt.

Foarte bun! :) Cel puţin aşa m-au lăudat cei de-au mâncat din el.

Spetzofai - tocăniţă cu cârnaţi

Preparat grecesc, picant, dar foarte bun pentru zilele geroase de iarnă. :P



Ingrediente:

- 400 g cârnaţi afumaţi
- 2 ardei graşi (de culori diferite, daca se poate)
- 1 ardei capia
- ardei iute (atât cât doriţi, în funcţie de cât de picantă va place mâncarea, eu nu am pus, cârnaţii pe care îî aveam erau deja picanţi)
- 3 cepe
- 1 căpăţână de usturoi
- 1 pahar mare de vin roşu
- 1 pahar mare de apă
- 3-4 roşii coapte, decojite, tăiate cubuleţe (sau o conservă de roşii)
- 1 lingură pastă de tomate
- 2-3 foi de dafin
-1 linguriţă oregano
- 1/4 linguriţă boabe de piper
- sare
- ulei

Mod de preparare:

Se spală cârnaţii şi se taie în bucăţi cam de lungimea unui jumătate de deget, apoi se pun într-o cratiţă adâncă cu ulei încins pentru a se perpeli. Se adaugă ceapa şi usturoiul tăiate nu foarte mărunt şi se căleşte totul în continuare. Ardeii se taie cubuleţe şi se adaugă şi ei.
În momentul în care toate alimentele sunt înmuiate bine, se adaugă roşiile şi vinul; se amestecă bine până se evaporă alcoolul. (se simte la miros, mamă mamă, pluteam în aburi de alcool, lucru ce nu-mi displăcea neapărat că doar vinul e băutura mea preferată :)) hahaha)
Se adaugă apoi oregano, sare, piper, dafinul şi apa şi se lasă la fiert, să scadă aproximativ 30 de minute. Nu uitaţi sa amestecaţi din când în când pentru a nu se lipi, ar fi pacat la cât de delicioasă e!

Se serveşte cu garnitură de cartofi natur sau orez. Eu am făcut repede puţin orez.
Ca la greci acasă :)) că tot suspinam după meleagurile alea. :P


5 aprilie 2012

Muşchi de porc în sos de roşii

O cină minunată! :D


Ingrediente:

- 4 felii carne de porc
- 1 cănă sos de roşii/bulion
- 1/2 cană apă
- 5 căţei de usturoi
- puţin ulei
- sare, piper

Mod de preparare:

Se spală carnea, se bate puţin pentru a se frăgezi, se sărează şi piperează.
Se curăţă usturoiul şi se pisează, se freacă cu puţin ulei şi sare, apoi peste el se adaugă bulionul şi se amestecă bine.
Carnea se aşează într-un vas de yena iar peste ea se adaugă sosul se roşii şi usturoi, cât să fie acoperite mâcar pe jumătate. Dacă este nevoie, mai puneti putina apă sau mai adăugaţi bulion.
Se dă la cuptor la foc mediu spre mare în jur de 40 de minute. Mai uitaţi-vă din când în când la friptură, iar după vreo 20 de minute întorceţi-o si pe cealalta parte.

Noi am servit friptura cu piure de cartofi, cred că toată lumea ştie să facă! :)) Minunat, mai ales din cartofi şi nu din fulgi, cu puţin unt şi puţin lapte. mmmmmm.
Şi pentru că mai aveam câteva ciuperci prin frigider gata să se strice, le-am spălat, le-am tăiat feliuţe şi le-am pus la înăbuşit într-o tigaie cu puţin ulei şi MIRODENIA DE LA FUCHS! :))))))

Papricaş de pui


Am făcut papricaşul ăsta pentru că îmi mai rămăseseră 3 pulpe micuţe de pui dezosate. Prin urmare mi-a ieşit foarte puţin :)) l-am mâncat imediat!
Dar o să scriu ingredientele pentru 3 porţii.

Ingrediente:

- 300 g de pui (puple/piept)
- 300 g ceapă
- 1 lingură de făină
- 50 ml smântână
- 30 ml ulei
- 1 lingură boia dulce
- 1 foaie de dafin
- sare, piper

Mod de preparare:

Se fierbe carnea de pui într-un litru de apă timp de 30 de minute.
Se curăţă ceapa şi se taie mărunt, apoi se căleşte în puţin ulei cam 5 minute.
Se scoate carnea din apa în care a fiert, se taie bucăţi micuţe şi se adaugă peste ceapă.
Se adaugă apă din cea în care a fiert puiul, până se acoperă toate ingredientele din vas.
Se sărează, piperează, se adaugă frunza de dafin şi se lasă la fiert încă 10 minute.
Se desface lingura de făină în 50 de ml de apă şi 50 ml de smântână şi se adaugă în cratiţă, amestecându-se bine pentru a nu face cocoloaşe.
Se mai lasă pe foc încă 15 de minute.
Se pune pe afrfurie, se presară pătrunjel şi se serveşte cald.

Este foarte bun! :)

Paine umplută cu spanac, caşcaval şi muşchi de porc afumat

Încă o combinaţie minunată cu spanac şi caşcaval. De data asta şi cu muşchi afumat de porc! Puteti să folosiţi orice fel de carne, dar neapărat să fie afumată pentru ca are un gust deosebit în combinaţia cu spanac.


Cantitatea ingredientelor diferă în funcţie de mărimea pâinii. A mea a fost destul de încăpătoare! :P

Ingrediente:

- 1 franzelă
- 300 g spanac
- 250 g muşchi afumat de porc
- 200 g caşcaval
- putin ulei
- sare, piper

Mod de preparare:

Mai întâi se formează bărcuţa în care vom pune compoziţia :P tăiem capacul pâinii şi scobim miezul (se vede în imagine cum).
Se pune puîin ulei într-o tigaie şi se căleşte câteva minute muşchiul afumat de porc (tăiat mărunt) cu puţin piper. Se scoate din tigaie şi se pune în interiorul pâinii (deci primul strat).
Se face apoi compoziţia de spanac. Se pune spanacul decongelat într-o cratiţă, nu am mai avut nevoie de apă pentru că eu am folosit spanac congelat şi era foarte suculent :)) dar dacă aveţi nevoie, puneti putina apă, oricum totul se va îngroşa când se va topi caşcavalul. Se lasă spanacul câteva minute pe foc, se amestecă bine cu sare şi piper iar apoi se adaugă caşcavalul ras. Acesta se va topi deci şi va da o textură minunată compoziţiei. Se lasă pe  foc în jur de 3-4 minute.
Dupa ce caşcavalul s-a topit, compoziţia se adaugă peste muschi, în pâinică.
Apoi, pâinea se dă la cuptor, la foc mediu, în jur de 15 minute.

Este genială! Combinaţia de spanac şi caşcaval oricum era foarte reuşită, dar să mai pui şi muşchi de porc, vai vai vai! :))

Recomand cu încredere!

Pulpe de pui umplute

Ingrediente:

- 6 pulpe de pui dezosate
- 6 felii de kaiser
- 100 g masline
- 2 linguriţe busuioc
- 1/4 cană vin
- 1/4 cană apă
- sare, piper
- ulei

Mod de preparare:

Se spală pulpele de pui, se sărează şi piperează şi se adaugă şi busuiocul. Se întind pe un fund de bucătărie şi se presară pe fiecare dintre ele fâşii de kaiser şi felii de măsline. Se împăturesc apoi ca o carte şi se aşează în tavă/vas de yena în care se stropeşte în prealabil puţin ulei.
Odată aşezate în tavă, se adaugă vinul şi apoi apa.
Se dau la cuptor 30-40 minute la foc medie (180-200 grade), în funcţie de cât de crocante le vreţi.
Eu le-am cam uitat în cuptor si s-au cam uscat :( plus că s-au colorat în rosu de la vin, aşa că mai bine puneţi vin alb, eu nu am avut decât roşu la momentul respectiv :D

Le-am servit cu salată de varză acră şi puţin sos de iaurt, usturoi şi busuioc.

Rulouri din piept de pui umplute

Altă reţetă Dukan :) numai bună si pentru cei care nu ţin vreo dietă.


Ingrediente:

- 5 fâşii subţiri piept de pui
- 5 felii de şuncă presată (sau daca vreti ceva mai gras, bacon)
- 1/2 pachet brânză slabă de vaci
- sare, piper, busuioc (se poate pune şi boia/oregano/etc.)

Mod de preparare:

Se spală pipetul de pui şi se taie fâşii.
Se freacă brânza cu sare, piper şi ce condiment mai vreţi.
Se ia câte o felie de piept de pui şi se intinde pe un fund de bucatărie. Se adaugă o felie de şuncă presată şi o lingura plina de brânză. Se rulează şi se împachetează în staniol. Asa facem cu toate ingredientele.
Se tapetează o tavă cu hârtie de copt pentru că brânza se va scurge puţin, se aşează rulourile şi se dă la cuptor în jur de 30-40 de minute.

Le-am servit cu sos de iaurt, busuioc şi usturoi şi câteva murături de la mama de-acasă :))

Se pot face şi prăjite în tigaie şi de asemenea, se poate inversa pieptul de pui cu şunca presată, adică şunca presata să fie la exterior.

Ficăţei de pui cu sos de iaurt, usturoi şi busuioc

Când am descoperit prima oară combinaţia de iaurt, usturoi şi busuioc... mâncam cu orice fel de mâncare! :)) Dar m-am liniştit. Reţeta asta e perfectă pentru o dietă, de exemplu cea Dukan :)


Ingrediente: 

- 5 ficăţei de pui
- 1 ou
- sare
- apă
- sosul se face ca aici: Sos din iuart, usturoi si busuioc

Mod de preparare:

Se spală bine ficăţeii de pui şi se pun la fiert. (se pot face şi în cuptor sau pe grătar, dar la fiert merge mai repede treaba şi nici nu trebuie sa spăl ditamai grătarul dupa aia :))) Se pune apă cu sare la fiert, iar când dă în clocot, se adaugă ficăţeii şi se lasă cam 10 minute.

Se scot pe o farfurie, se presară sos.
Se face şi un ou. Îl puteţi prăji, fierbe sau puteţi face cum am făcut eu: am pus la fiert apă cu sare, iar când a dat în clocot am spart un ou şi i-am dat drumul în vas. L-am lăsat câteva minute.

Cine zicea că e greu să fii la dietă? :)) Delicios!
Pofta bună!

Ficăţei de pui înveliţi în bacon

... cu garnitură de cartofi cu cimbru şi  sos de roşii, la cuptor.


Ingrediente:

- 4,5 cartofi
- 8 ficăţei de pui
- 8 felii de bacon/kaiser
- ulei
- cimbru, boia dulce
- 1 cană sos de roşii
- 1 cană de apă
- sare, piper


Mod de preparare:

Se curăţă cartofii şi se taie după preferinţe. Se pun într-o tavă sau vas de yena, se sărează, piperează şi se adaugă cimbru uscat. Apoi se adugă si sosul de roşii/bulion, 1 linguriţă de boia şi se amestecă. Se pune peste ei 1/2 cană de apă.
Cartofii se bagă la cuptor timp de 15 minute, după care se verifică dacă mai au nevoie de apă. Dacă da, mai adăugaţi şi cealaltă jumătate de cană şi îi mai lăsaţi încă 20 de minute.

Între timp, se spală bine ficăţeii de pui, se curăţă şi se pun la fiert câteva minute. (îi aruncaţi în apă cu sare în mometul când aceasta începe să fiarbă)
După ce s-au fiert, îi lăsăm puţin la scurs.
Luăm feliile de bacon şi înfăşurăm ficaţeii în ele, prinzându-le cu o scobitoare pentru a nu se desface.
Încingem puţin ulei şi prăjim puţin pe fiecare parte.

Şi cam asta a fost... foarte gustoşi.

Ciocănele de pui şi cartofi la cuptor

O reţetă foarte simplă şi clasică pentru prânz sau cină!


Ingrediente:  

- 4,5 cartofi
- 8 ciocănele de pui
- sare, piper, oregano, rozmarin
- 2 pahare cu apă
- 1 iaurt mare şi 1 căpăţână de usturoi (opţional, pentru marinat carnea)

Mod de preparare:

Se curăţă cartofii şi se taie, fie rondele, fie cuburi. Se aşează într-o tavă şi se adaugă oregano şi rozmarin.
Se spală ciocănele de pui, se pârlesc la focul aragazului în cazul în care mai au puf sau vreun fulg rămas pe ele :)) dacă aveţi aragaz electric, căutaţi repede o lumânare! :))
După ce le-am pârlit, le sărăm şi piperăm. (eu le-am pus la marinat cu vreo 3 ore înainte într-un sos de iaurt cu usturoi şi curry)
Se aşează apoi în tavă peste cartofi, se adaugă aproximativ 2 pahare de apă şi se bagă la cuptor. Se lasă acolo, în funcţie de puterea cuptorului, până când cartofii se înmoaie şi carnea se rumeneşte (maxim o oră).


4 aprilie 2012

Ficăţei de pui la cuptor şi mâncare de mazăre cu lapte

Reţetă pentru o cină copioasă! :)


Ingrediente:

Ficăţei de pui la cuptor:

- 300 g ficat de pui
- 1 ceapă mare
- cimbru, sare, piper
- 1 pahar mare cu apă/vin

Mazăre cu lapte:

- 400 g mazăre
- 200 ml lapte
- 2 morcovi
- 1 ceapă
- 1 ardei roşu
- 2 linguri făină
- ulei, sare, piper

Mod de preparare: 

Mai întâi pregătim ficăţeii. Îi spălăm şi curăţăm bine de fiere şi grăsime şi îi sărăm, piperăm. Îi aşezăm într-un vas de yena pe un pat de ceapă (tăiată felii subţiri), presărăm cimbru, adăugăm apă şi bagăm la cuptor in jur de 30 de minute. Mai amestecăm din cănd în când pentru ca toţi ficăţeii să se pătrundă bine.

Urmează măncarea de mazăre.
Încingem într-o cratiţă putin ulei si punem ceapa la călit. O lăsăm cateva minute, apoi adăugam făina şi amestecăm bine pentru a nu se lipi. Se adaugă morcovul şi ardeiul tăiate mărunt. Amestecăm timp de aproximativ 2 minute, apoi adăugăm mazărea si laptele. Adăugăm şi puţină apă pentru ca legumele să fie complet acoperite de apă şi lăsăm la fiert aproximativ 25 minute. Aveţi grijă că laptele va da în clocot şi se va umfla, aşa că urmariţi-l şi amestecaţi uşor pentru a nu da pe lângă dar şi pentru ca mâncarea de mazăre să nu se lipească. Sărăm şi piperăm.
La final, dacă vi se pare prea subţire, mai adaugaţi putina făină amestecată cu apă călduţă, iar dacă vi se pare prea groasă, putină apă vă va ajuta să îî schimbaţi consistenţa.

Poftă bună!