6 aprilie 2012

Fursecuri cu lămâie/portocală

Nu am mâncat în viaţa mea chestii mai delicioase... fragede, aromate, parfumate, o nebunie!



Ingrediente:

- 250 g faină
- 1/2 linguriţă praf de copt
- 100 g unt
- 150 g zahăr
- 1 ou
- 1 praf de sare
- 1 fiolă esenţă de vanilie/ 1 pliculeţ zahăr vanilat
-  2 linguriţe coajă rasă de lămâine/de portocală
- 3 linguriţe zeamă de lamâie/portocală

pentru crustă:
- 40 g zahăr + coajă de lămâie/portocală



Mod de preparare:

Vă spun de la început că eu am împarţit aluatul în două şi am făcut fursecuri şi cu portocală şi cu lamâie. Dar voi scrie reţeta pentru tot aluatul.

Se mixează untul şi zahărul aproximativ 5 minute.
Se adaugă oul si se mixează în continuare.
Se adaugă şi vanilia, zeama şi coaja de lămâie/portocală.
Se presară făina amestecată cu praful de copt şi praful de sare, treptat, se amestecă.
Dacă aluatul e prea moale, mai adăugaţi făină.. dar oricum se întăreşte la frigider.
Când toate ingredientele sunt mixate şi se omogenizează, conţinutul se înfăsoară în folie şi se lasă la frigider cel puţin o oră.

Se tapetează o tavă cu hârtie de copt.
Se scoate aluatul de la frigider şi se formează din ele biluţe cam cât o bomboană Raffaelo; se trec prin zahărul amestecat cu coaja de lamâie/portocală, dar se lasă partea cu care se vor aşeza în tavă liberă pentru a nu se arde la cuptor.
Se aşează în tava la distanţa de aproximativ  2-3 cm pentru că vor mai creşte.
Se dau la cuptor aproximativ 12-15 minute la temperatura medie.



Eu am cam îmbulinat-o la seria cu portocale, aluatul a fost prea moale şi mi s-a întins în tavă, dar i-am tăiat ca pe nişte biscuiţi dreptunghiulari. Au fost la fel de fragezi şi delicioşi ca cei cu lamâie. (deşi şi acolo am pus prea puţină făină)

Sunt absolut minunaţi! Se simte gustul de lamâie şi portocală perfect :) si sunt foarte dulci. Au făcut furori! :P


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu